-celor doi…-

muza mea nu avea chip, dar mereu aparea ca un baiat,barbat nu stiu mereu isi ascundea varsta.la o cafea cu el mereu am stat, baiat barbat cu personalitate de oglinda, cu ochii tacuti si cu privire tinta, cu aripi ascunse de umeri masivi, amestecand zaharul sa se topeasca usor.
aveam locul nostru-n cafenea, nimeni nu il ocupa, el ne astepta pe noi sa risipim idei pe foi, muza mea mereu imi transmitea inspiratie prin gesturi.
in zilele rele imi soptea la ureche ca o cenusa purtata de boare cuvinte , idei si sentimente cu ajutorul unui chip cu ochi caprui si plete. soapta, vand aspru de toamna modelata usor de buze groase, imi stimula imaginatia. mereu m-a fermecat mai mult muza de vreme rea avea trasaturi barbare, dinti nu togmai uniformi, dar ceva special, ceva ce numai eu, acea eu, puteam vedea.
in zilele cu soare, cu viata, cu stropi de culoare, cu stare de spirit mai sus decat bolta de stea. soapta devenea mangaiere de catifea si floare de soare
chipul se schimba total, ochii deveneau mare, parul devenea scurt, culoare de scoarta de nuc, iar culoarea tenului era mai frumoasa ca cea a aripilor ingerilor. numai atingandu-i obrajii cu buzele calde ele deveneau petale de trandafir rosu. o nebunie cromatica chipul muzei mele cu chimie speciala.
am invatat cum sa-mi chem aceste muze, mi-era simplu cand mi-era dor de boare, sufeream ca aceasta sa-mi treaca usor pe sub lobi, iar cand mi-era dor sa fiu rasfatata zambeam, pentru a-mi cheama mangaietorul meu muz.
totusi iubeam mai mult zilele gri,eu domnisoara “Lacrimi”, iar cu timpul am invatat de la prietenele mele ploile, caci lacrimile pot fii si de fericire
daca te intrebi cum pot sa te invete ploile fericirea imagineaza-ti ca esti in miez de vara spic de grau sau fir de lalea sau simplu om sau raza  si atunci vei realiza ca ploaia aduce fericirea
si asa muzul meu cu ochii de cer mi-a ajuns mai aproape, iar pe cel cu ochii caprui l-am aruncat spre curcubeu sa vada ce bine e printre cristale de culoare care te ajuta sa invii.
niciodata nu vom avea ce ne dorim pentru ca probabil nu sunteam pe val sau pe vant. oricum lacrimile mele mereu se vor scurge in mare si mereu vor fii sterse de vant pentru ca muzele mele ma cunosc, ma iubesc si-mi ofera acel avant pentru a le scrie chipul pe hartie.
muzele mele nu pot vorbii decat prin mine…